Skip to content

Artidava – Cetatea artelor – 2013-2016

Centrul cultural Artidava (Cetatea Artelor) este un spatiu artistic independent, creat si administrat de Asociatia Culturala Macaia.

Obiectivul general al proiectului este promovarea multiculturalismului în artă, prin facilitarea dialogului intercultural între tinerii artiști și publicul larg, în cadrul unui program de creație artistică centrat pe înțelegerea și acceptarea diversității, conștientizarea realităților sociale curente și pe dezvoltarea receptării diversității culturale în rândul tinerilor.
Cum atingem acest obiectiv?
– prin extinderea ofertei de medii culturale alternative, prin organizarea și dezvoltarea unui spațiu dedicat multiculturalismului în artă, cu și în sprijinul tinerilor elevi și studenți ai instituțiilor școlare din domeniul artistic, dar și de comunicare, jurnalism și litere
– prin creșterea implicării active a 105 tineri, elevi și studenți din instituțiile de învățământ cu profil artistic/comunicare/litere/jurnalism, în viața culturală și socială, prin derularea unui set de acțiuni de conștientizare a acestora cu privire la diversitatea în cultură și artă, precum și prin participarea la ateliere de creație, cu scopul de a realiza proiecte multiculturale și de a intensifica dialogul intercultural
Proiectul este finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României, în cadrul programului „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european”.